Economie

Bilanţul “afacerii” Bechtel... Un nimic foarte scump!

<p><img src="documente/stories/08_august/05_ziua/07-bechtel.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />După negocieri interminabile cu compania Bechtel s-a ajuns, în sfârşit, la un acord: americanii pleacă, Guvernul poate licita tronsoanele rămase “orfane”.</p>

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu: “Azi, din totalul de 2,2 miliarde euro prevăzute iniţial pentru executarea celor 413 kilometri de autostradă, avem executaţi 54 kilometri (circa 10% - n.r.) şi am cheltuit 1,25 miliarde euro”.

Compania Bechtel va mai lucra doar pe două tronsoane, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane şi totodată să acceseze fonduri europene, posibilitate inexistentă înainte de renegocierea contractului cu compania americană.


Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puţin, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Bechtel se dă „oază de binefacere” pentru Cluj


În comunicatul emis de Bechtel, cu privire la încheierea acordului cu Ministerul Transporturilor se prezintă “rolul determinant” pe care prezenţa companiei la avut în reducerea aglomeraţiei din oraş şi din împrejurimi, dar şi viitoarele proiecte de „binefacere” ale companiei: “Bechtel a finalizat 52 km de autostradă în jurul oraşului Cluj. Lucrarea a degrevat semnificativ aglomerarea de trafic din oraş şi din jurul acestuia, şi a adus noi investiţii industriale în regiune. Progresând, operaţiunile de construcţie se vor concentra pe secţiunea de autostrada dintre Suplacu de Barcău şi Borş, de lângă oraşul Oradea. După finalizare, noua secţiune va reduce şi mai mult timpul de călătorie de la Bucureşti la graniţa cu Ungaria.”

Precizăm că, în cei şapte ani care au trecut de la semanarea contractului, Bechtel a reuşit să finalizeze doar 52 de kilometri, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din traseul total.


Tronsoane prioritare

“Am decis (...) ca tronsonul de la Gilău la Mihăieşti să fie scos imediat la licitaţie, deoarece proiectarea este finalizată. Pentru tronsonul Târgu Mureş-Câmpia Turzii va fi reluată proiectarea, în vederea organizării licitaţiei de execuţie”, a spus ieri premierul Emil Boc.


“Pentru restul tronsoanelor, de la Braşov la Târgu Mureş, nu excludem procedura parteneriatului public-privat, este una dintre soluţiile la care ne gândim pentru a putea să le finalizăm, deoarece banii publici nu sunt nelimitaţi”, a mai precizat Boc, la postul public de radio.

Depăşire a bugetului de cheltuieli


“Azi, din totalul de 2,2 miliarde euro prevăzute iniţial pentru executarea celor 413 kilometri de autostradă, avem executaţi 54 kilometri şi am cheltuit 1,25 miliarde euro. Dacă în condiţiile actuale ale contractului existent cu Bechtel am fi terminat autostrada, costul final al acesteia ar fi fost de 9,9 miliarde euro, iar acum costul pe care îl vom avea de suportat în final, în urma acestei negocieri pentru finalizarea lucrărilor, va fi de 3,8 miliarde euro”, a spus ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Atât ministrul Boagiu, cât şi premierul Emil Boc au dat asigurări că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului. Statul trebuie să achite în schimb plăţile restante, de circa 90 de milioane de euro.

S-a implicat şi ambasada S.U.A.

Ministrul Transporturilor a precizat că înţelegerea cu constructorul american Bechtel a putut fi modificată cu sprijinul ambasadei americane la Bucureşti. „Mă bucur că Bechtel şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii au reuşit să identifice împreună o soluţie în cazul acestui important proiect. Rezultatul este un succes pentru toate părţile, în special pentru cetăţenii români care se vor bucura de beneficiile unui sistem modern de autostrăzi în acele regiuni ani de zile de acum înainte,” a declarat ieri ambasadorul Mark Gitenstein.

Proiect cu istorie îndelungată

Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri.

Până în prezent au fost contruiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.

Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în 8 tronsoane de construcţie. Lucrările nu au fost începute pe 6 dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăieşti (24 km) şi Mihăieşti-Suplacu de Barcău (76 km).

Compania americană va mai lucra doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania. Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş va fi finalizat în totalitate de Bechtel în 2013 conform declaraţiei ministrului Transporturilor. Anca Boagiu a evitat însă să avanseze şi un termen de finalizare a întregii autostrăzi Transilvania.

E nevoie de încă 2000 de angajaţi

„Pentru acest tronson ar fi nevoie, poate, de 2.000 de persoane, or procedura de angajare, cu protecţia muncii pentru atâţia oameni, este greoaie. Eu estimez că abia undeva în decembrie se va încheia procesul de angajare”, a declarat joi liderul Sindicatului angajaţilor Bechtel de la Autostrada Transilvania, Mihai Lup. La ora actuală, la Autostrada Transilvania mai sunt angajate aproximativ 250 de persoane care execută lucrări de întreţinere.

Mihai Lup consideră că activitatea pe tronsonul Suplacu de Barcău-Borş va începe doar după ce statul va plăti toate datoriile către companie. Potrivit acestuia, pe tronsonul 3 C, Suplacu de Barcău - Borş, s-au executat, până în prezent, o serie de lucrări, astfel încât activitatea nu se reia de la zero.

Ultimele Stiri
abonare newsletter