Politică

Soluţiile Ralucăi Turcan pentru revigorarea PDL

<p>După ce săptămâna trecută a declarat că PDL are nevoie urgentă de “o perspectivă de redresare electorală pentru alegeri”, vicepreşedintele partidului, Raluca Turcan, vine acum cu soluţii concrete.</p> <p> </p>

 

Ea a punctat pe blogul său trei propuneri, aşa cum s-au conturat acestea în urma discuţiilor avute cu colegii de partid. Astfel, evaluarea, susţinerea democrat liberalilor cu credibilitate politică şi creşterea rolului organizaţiilor locale în mecanismele de comunicare dintre electorat şi partid ar trebui să fie priorităţile PDL pentru câştigarea alegerilor din 2012, arată Raluca Turcan. “Evaluarea performanţei pe funcţia publică - reprezentanţii PDL din funcţii publice trebuie să aducă beneficii de imagine partidului, nu costuri; iar pentru erori, trebuie sancţiuni clare, în paralel cu crearea unor mecanisme de încurajare politică a performanţei pe funcţia publică; susţinerea în prima linie de comunicare a partidului a oamenilor cu expertiză şi cu credibilitate politică, oameni care să promoveze reformele şi să le implementeze la nivel local; instituţionalizarea mecanismelor de comunicare dintre electorat şi partid şi creşterea rolului organizaţiilor locale în acest proces de comunicare. Organizaţia locală este nu doar un canal de circulaţie a informaţiilor dinspre electorat către partid, ci şi decide soluţii pentru îmbunătăţirea dialogului dintre PDL şi electorat”, arată Raluca Turcan. Deputatul consideră, de asemenea, că aceste propuneri, alături de altele, pot oferi un proiect de modernizare internă care “deşi este complementar reformelor de la guvernare, funcţionează însă distinct şi vizează evaluarea politică a PDL”.


Vă reamintim că Raluca Turcan spunea, săptămâna trecută, pe blogul său că este necesară o evaluare politică care să aducă schimbări în PDL, în perspectiva alegerilor din 2012.

Ultimele Stiri
abonare newsletter