Sport

„U“ şi Şcoala „I.Agârbiceanu“ merg la Timişoara

<p />Juniorii D 2 ai Universităţii Cluj şi elevii Şcolii „Ion Agârbiceanu“ au câştigat turneul zonal al Cupei Hagi-Danone.

„Şepcile roşii“ au învins categoric în finală, cu 9-0, echipa LPS Satu Mare, iar cei de la Şcoala „Ion Agârbiceanu“ au trecut cu 1-0 de echipa Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“.

Micii „alb-negrii“ s-au calificat în finala competiţiei după ce au învins în semifinale cu 6-0 formaţia Viitorul Zalău. În faza grupelor au trecut de Gloria Bistriţa cu 4-1 şi au remizat, 1-1, cu Luceafărul Oradea.


Marco Dulca („U“ Cluj) a fost declarat cel mai bun jucător al turneului şi a primit premiul chiar din mâna tatălui său, Cristi Dulca, fost antrenor şi jucător al Universităţii. Andrei Cristea („U“ Cluj) a primit premiul pentru cel mai bun portar, Olimpiu Moruţan a fost declarat cel mai tehnic jucător, iar George Oros (LPS Satu Mare) a fost golgheterul competiţiei.

Cupa Hagi Danone este o competiţie fotbalistică dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, care se dispută în fiecare regiune a României. Turneul are două secţiuni, una dedicată cluburilor sportive şi una dedicată şcolilor (jucători nelegitimaţi la vreun club). Câştigătoarele pe regiuni vor participa în perioada 29 mai – 1 iunie la finala pe ţară, care în acest an se va desfăşura la Timişoara. Câştigătoarea fazei naţionale va participa la turneul internaţional Danone Nations Cup, care se va desfăşura în luna octobrie la Madrid, sub patronajul fostului mare fotbalist Zinedine Zidan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter