Sport

Cinci turdeni, campioni naţionali la karate

<p />Clubul „Samurai Turda” are cinci campioni naţionali şi doi vicecampioni naţionali.

În perioada 11-12 iunie a avut loc la Bucureşti ediţia 2011 a Campionatului Naţional pentru copii, unde au participat un număr de 400 de sportivi din întreaga ţară de la 29 de cluburi. Clubul “Samurai Turda” a deplasat un lot format din 17 sportivi: Nechita Dragoş, Apahidean Loriana, Grigore Cristina, Urcan Alexandru, Lazăr Ariana, Uţă Adriana, Căcaină Vanessa, Chiorean Aelxandru, Baldoghi Laura, Crişan Denis, Urcan Diana, Bărbat Bianca, Ienei Răzvan, Uţă Adrian, Rotaru Cosmin, Tircu Maria şi Găzdac Raluca. Clubul “Samurai” a reuşit să aducă în oraşul de pe Arieş cinci campioni naţionali şi doi vicecampioni naţionali, precum şi alte rezultate importante „Această ediţie de campionat a fost una dintre cele mai grele ediţii, cu un număr mare de participanţi bine pregătiţi. As vrea să îi felicit pe sportivii mei pentru rezultatele obţinute la acest campionat şi pentru dovada de maturitate de care au dat dovadă, chiar dacă sunt la o vârstă fragedă”, a precizat antrenorul copiilor, Paul Căţănaş.          D.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter