Actualitate

Facebook, pe cale să introducă butonul “Dislike”?

Facebook urmează să introducă în următoarele luni o funcție asemănătoare butonului "Dislike""
De ani de zile Facebook a ezitat să adauge funcția pe care toată lumea o așteteaptă: un buton de "Dislike", dar în următoarele luni, cei peste 1 miliard de membrii ai rețelei sociale vor primi ceea ce își doresc, scrie Huffingtonpost.com.



Actualitate

Nereguli grave la Direcţia Silvică Cluj: Angajații lucrau pentru firme private și "cumpărau" melci de sute de mii de euro

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că în urma controalelor la Direcţia Silvică Cluj pe vremea în care Ioan Morar era şeful Direcţiei, au fost descoperite nereguli grave: împrumuturi mascate de achiziţii de melci şi angajaţi care lucrau pentru firme private.

Sport

CFR – ACS Poli Timişoara, primul meci în Gruia

Elevii lui Mircea Rednic speră să obțină sâmbătă primva victorie din acest sezon, după ce în prima etapă au obținut doar o remiză la Botoșani. CFR Cluj are ca obiectiv câștigarea campionatului.

Actualitate

Majoritatea directorilor de la Direcţia Silvică Cluj, daţi afară

Adam Crăciunescu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca că mai mulţi directori de la Direcţia Silvică Cluj vor fi daţi afară începând cu 1 august pentru management defectuos. De asemenea, altor 17 pădurari li se vor desface contractele de muncă, printre ei aflându-se şi şeful Ocolului Silvic Someşul Rece şi cel de la Turda.




abonare newsletter