Actualitate

Medicii închid de 1 aprilie. Fără glumă!

Medicii de familie sunt revoltaţi de forma Contractului Cadru pe 2011-2012 şi ameninţă că nu vor semna documentul, ceea ce ar însemna că de la 1 aprilie nu vor mai putea consulta pacienţi. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat recent un document legat de medicii de familie. Este vorba despre un Regulament Cadru care i-a revoltat la culme pe medicii de familie.

Actualitate

E oficial: Mai puţine paturi în spitale

Planul naţional de paturi pentru 2011-2013, care prevede reducerea numărului de paturi din spitale, a fost aprobat la ultima şedinţă de Guvern care a avut loc săptămâna aceasta. În premieră, Ministerul Sănătăţii a elaborat Planul naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât România să se apropie în următorii trei ani de o medie de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este cea europeană. „Măsura trebuia implementată încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate. Cu toate acestea, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată, echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private, pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale. Era nevoie de un asemenea plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Actualitate

Pactul pentru sănătate, doar formal?

Sindicaliştii din sănătate sunt nemulţumiţi de faptul că la discuţiile pe tema Pactului Naţional pentru Sănătate, care au început ieri, nu au fost invitate toate organizaţiile sindicale. Comitetul Director al Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România afirmă că, din acest motiv, salariaţii sunt insuficient reprezentaţi la dezbaterea şi negocierea unui document în care este în joc soarta locurilor de muncă. “În aceste condiţii, pactul riscă să ajungă mai curând un aranjament de culise, făcut pentru a satisface diferite interese, decât un pact naţional”, declară Viorel Rotilă, preşedintele Solidaritatea Sanitară. El mai spune că proiectul nu aminteşte nimic de situaţia salariaţilor din sistemul sanitar şi nici de problemele create de migraţia personalului medical. Conducerea sindicatului precizează că ar trebui invitaţi la discuţii şi pacienţii, prin organizaţiile care îi reprezintă, dar şi administratorii unităţilor medicale şi ai autorităţilor locale. “De asemenea, dacă dorim să nu ajungem doar la un act formal, care să salveze onoarea şi interesele unora, acest pact trebuie să fie discutat împreună cu reprezentanţii tuturor partidelor politice, el urmând a fi rezultatul unui consens naţional, care să-i garanteze aplicarea pe perioadă îndelungată şi să asigure stabilitatea măsurilor ce se impun prin intermediul acestui Pact”, a conchis Viorel Rotilă.

Actualitate

Procesul comunismului în imagini, în organizarea ASCOR Cluj

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români filiala Cluj-Napoca organizează în zilele de 26-27 februarie seri de film, sub egida „Procesul comunismului în imagini”. Sâmbătă, 26 februarie, de la ora 17.00, va fi proiectat filmul „Demascarea”, un documentar cu mai mulţi profesori şi studenţi care au fost închişi la Piteşti, urmat de o întâlnire cu discuţii cu regizorul Nicolae Mărgineanu, scenaristul Alin Mureşan şi teologul Radu Preda. Duminică, 27 februarie, de la aceeaşi oră, voi fi vizionate trei filme: „Amfiteatre şi închisori”, „Undeva în Est”, „Arhitectura şi puterea”. Proiecţiile vor avea loc la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, de pe strada Teodor Mihali nr. 58-60, intrarea fiind liberă. Ideea organizării acestor seri de film a pornit de la nevoia de conştientizare a trecutului istoric al ţării noastre, de care tinerii nu trebuie să uite. În toamna anului trecut, ASCOR Cluj a organizat un colocviu dedicat părintelui Anthony Bloom, acţiune care a avut un succes neaşteptat, ceea ce i-a stimulat pe tineri să organizeze şi alte acţiuni similare.

Actualitate

Gala premiilor de excelenţă - „Speranţele Huedinului” 2010

Joi, 17 februarie 2011, a avut loc la Clubul Copiilor Huedin, sub directa îndrumare şi organizare a directorului acestei instituţii Dl. Prof. Gheorghe Sobec o manifestare în premieră pentru mediul cultural al oraşului Huedin -  Gala premiilor de excelenţă - „Speranţele Huedinului” 2010. Au fost premiaţi tinerii merituoşi, care prin activitatea lor au adus prestigiu oraşului Huedin, dar şi educatorii, învăţătorii, profesorii care i-au pregătit şi i-au nominalizat pentru această gală. Premierea s-a făcut pe secţiuni (Prichindeii Huedinului, Arte, Social, Sport, Ştiinţe, Ambasadori pentru Huedin) dar şi pe categorii de vârstă (8-11; 12-15; 16-19 ani). Au fost luate în considerare premiile locale, judeţene, naţionale, dar mai ales cele internaţionale. A fost o surpriză plăcută mulţimea copiilor nominalizaţi la cele şase categorii de premii, ceea ce dovedeşte o activitate educaţională bogată, desfăşurată în cele trei instituţii de învăţământ ale Huedinului: Liceul Teoretic „Octavian Goga”; Grupul Şcolar şi Clubul Copiilor.

Actualitate

Proiect educaţional Protopopiat –Grădiniţă la Huedin

Protopopiatul Ortodox Român Huedin prin Părintele Protopop Ciprian Taloş, desfăşoară pe perioada anului şcolar 2010 – 2011 un parteneriat educaţional, care se adresează grupei mari – pregătitoare de la Grădiniţa “Prichindeii Veseli” Huedin. Proiectul poartă titlul imperativului adresat de către Mântuitorul Iisus Hristos „Lăsaţi copiii să vină la mine!” . El se desfăşoară la iniţiativa Doamnelor Educatoare Boca Viorica şi Sabǎu Corina Mirela. Întâlnirile dintre părintele protopop şi copii au loc în fiecare lună şi până acum s-au abordat următoarele teme: “Copiii şi biserica”; “Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril-ocrotitorii copiilor” (împărtăşirea copiilor în Paraclisul Protopopiatului); “Naşterea lui Iisus” (serbare de Crăciun); “Simboluri ale credinţei - Sfânta Cruce şi icoanele”; “Rugăciunea - calea spre Dumnezeu” (învăţarea unei rugăciuni). Scopul acestui parteneriat este educarea copiilor în spiritul valorilor moral-religioase şi cunoaşterea învăţăturilor Bisericii Ortodoxe.

Actualitate

în rest mai mult pe acasă, io beau în camera mea, Sucu în a lui

Marţi, 22 februarie 2011, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, s-au desfăşurat lucrările anuale ale Adunării eparhiale, c fost analizată întreaga activitate a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului din anul 2010, sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social. Din încredinţarea Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului lucrările şedinţei au fost prezidate de Preasfinţitul Episcop vicar Irineu Bistriţeanul.

Actualitate

George Papandreou: Grecia exclude vânzarea insulelor pentru a-şi achita datoriile

Grecia nu va vinde nici una din insulele sale mediteraneene pentru a-şi reduce datoria, deoarece ele fac parte din moştenirea culturală a ţării şi sunt importante pentru turism, a afirmat, joi, premierul elen George Papandreou, conform Agerpres. Răspunzând campaniei interminabile a tabloidului german 'Bild', potrivit căreia Atena ar trebui să ia în considerare vânzarea unora din principalele sale insule, oficialul elen a declarat într-un interviu acordat publicaţiei germane că insulele nu sunt de vânzare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter