Politică

John McCain: "Destinul Ucrainei depinde de Europa"

Senatorul american și fost candidat la Casa Albă John McCain le-a transmis duminică miilor de protestatari ucraineni instalați în principala piață din Kiev că destinul Ucrainei este legat de Europa, dar și că America este alături de ei, relatează Reuters.

Actualitate

Patru familii din Cluj vor petrece Crăciunul în casă nouă

Patru familii cu venituri mici din Cluj au începând de astăzi o locuință nouă, construită prin sistemul non-profit al asociației Habitat for Humanity Cluj. Ele au primit cheile în cadrul ceremoniei de dedicare a caselor, care a avut loc pe șantierul din comuna Chinteni, locul în care Habitat a construit pe parcursul anului 2013.



Economie

Mai multe tranzacții imobiliare în 2013, la Cluj: plus de 12% la 10 luni

Potrivit datelor transmise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primele zece luni din 2013 numărul tranzacţiilor imobiliare încheiate la nivel judeţului Cluj a consemnat un avans de circa 12%, ajungând la 193.000 de tranzacții (cu peste 20.000 mai mult decât în perioada similară din 2012).


Ultimele Stiri

abonare newsletter