Patru cadete de la „U“-CSM Cluj, împreuna cu antrenorul secund al lotului olimpic, Laura Moricz, vor pleca astăzi la Zagreb, Croația, pentru a participa la Cupa Europeană de Cadeți U-17 (cu vârsta de până la 17 ani), care se va desfășura în perioada 10-11 martie, plus pentru efectuarea unui stagiu de două zile de pregătire.
„U“ Mobitelco BT va juca vineri în deplasare cu Politehnica CSS Unirea Iași, acesta fiind pentru campioni cel de-al cincilea meci pe teren străin din ultimele șase jucate.
Atacantul Adrian Mutu va trebui să plătească peste 17 milioane de euro clubului Chelsea, deoarece a fost depistat pozitiv cu cocaină, în 2004, a decis un judecător federal de la Tribunalul Districtului de Sud din Florida, conform www.courthousenews.com.
Echipa naţională a României a coborât un loc şi se află pe poziţia 53, cu 573 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna martie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.
AC Milan s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, chiar dacă a fost învinsă cu scorul de 3-0 (3-0), marţi seara, de Arsenal Londra, pe Emirates stadium, în manşa a doua a optimilor.