Au mai rămas doar două săptămâni până la Electric Castle, unul dintre cele mai așteptate festivaluri din România, motiv pentru care CFR Călători anunță suplimentarea opririlor la Bonțida.
Elevii au susținut, marți, proba obligatorie a profilului (Matematică şi Istorie) din cadrul examenului de Bacalureat. În județul Cluj, 37 de candidați nu s-au prezentat la examen.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a primit acreditarea internațională din partea prestigioasei Agenții Independente pentru Acreditare și Rating, IAAR.
Un șofer cu o alcoolemie de peste 1 la mie a fost reținut de polițiștii clujeni după ce a fugit de la accidentul pe care l-a provocat pe strada Traian Vuia din cartierul Mărăști.
Președintele SUA, Joe Biden, se confruntă cu critici dure după prestația sa de la prima dezbatere prezidențială, care a avut loc în Atlanta. Acum, asistenții lui explică în ce interval de timp „funcționează” președintele american.
Răceala de vară îți poate cauza multiple neplăceri în sezonul estival și îți poate da programul peste cap. La început poate fi confundată și cu o alergie, dar cum le putem distinge și cum ne putem feri de răceala din sezonul cald?